Îmi place să gândesc în termeni de consecințe. Consecința pandemiei este aceea că oamenii petrec mult mai mult timp în mediul online iar o consecință a petrecerii atât de mult timp în online este cybersquatting-ul.
Nu există o definiție unică acceptată a cybersquatting-ului. Este însă unanim acceptat că dacă cineva fără o justificare legitimă înregistrează un nume de domeniu cu intenția de a vinde numele, de a împiedica deținătorul mărcii comerciale să obțină acces la nume sau de a deturna traficul, această activitate va fi considerată cybersquatting. Un corolar apropiat al cybersquatting-ului este typosquatting – în care solicitantul înregistrării numelui de domeniu înregistrează o variantă a unei mărci comerciale celebre.
Pe scurt, este vorba de înregistare ca nume de domenii a mărcilor comerciale. Este de aşteptat ca fenomenul să ia amploare în contextul în care Erik Wilbers, directorul Centrului de arbitraj și mediere al OMPI a declarat că pe fondul creșterii COVID-19, serviciul împotriva ocupării cibernetice a depășit 50.000 de cazuri.
Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Inteectuală (EUIPO) e creat deja un instrument în colaborare cu Eurid pentru a informa utilizatorii despre numele de domeniu cu extensia ”.eu” și disponibilitatea lor. Scopul este de a depune o cerere de înregistrare marcă identică cu numele de domeniu și de a primi avertizări atunci când se înregistrează un nume de domeniu identic cu marca.
Jurisprudența actuală a reținut două motive principale de ocupare cibernetică abuzivă a numelor de domenii: încălcarea mărcii și diluarea ei.
1. Modalități de cybersquatting
1.1. Înregistrarea numelui de domeniu cu rea-credință cu sau fără postarea unui site
Adesea cibersquatterii înregistrează numele de domeniu, dar nu postează un site web sub acest nume. Astfel, este exclusă posibilitatea de confuzie între numele de domeniu și marca înregistrată. Scopul evident este acela ca atunci când titlularul mărcii va decide înregistrarea unui nume de domeniu identic cu marca să plătească transferul domeniului.
Chiar și în cazul în care a fost postat un site web, pentru a nu fi îndeplinită cerința de „utilizare în comerț” necesară pentru încălcarea drepturilor titularului de marcă, traficul este dirijat pe un alt site care nu aduce niciun fel de atingere titularului dreptului la marcă.
În astfel de cazuri, titularul mărcii trebuie să știe că deși simpla înregistrare a domeniului nu constituie ”utilizare în comerț”, oferta de a vinde numele de domeniu titularului mărcii este suficientă pentru a îndeplini cerința utilizării în comerț necesară pentru a se constata încălcarea drepturilor exclusive ale titularului mărcii.
1.2. ”Confuzie de interes inițial”
Teoria este că, deși utilizatorii web își vor da seama că au ajuns pe site-ul greșit, ei pot fi mulțumiți de bunurile sau serviciile oferite pe site-ul competitiv și să renunțe la căutarea site-ului original pe care intenționau să îl viziteze. Acest lucru se realizează, desigur, prin diluarea unei mărcii notorii sau cunoscute adică prin utilizarea unui nume de domeniu apropiat ca denumire de marca înregistrată. Un exemplu concludent este în acest sens YahooKA, Ghidul de Marijuana pe internet.
Reaua-credință la înregistrarea unui site face obiectul Regulamentului European 874/2004. La art. 21 alin. 3 din menționatul Regulament, care prevede că ,, (3) Reaua-credință în sensul alineatului (1) litera (b) poate fi demonstrată în următoarele cazuri:
(a) împrejurările arată că numele domeniului a fost înregistrat sau dobândit cu scopul principal de a-l vinde, închiria sau transfera în alt mod titularului unui nume pentru care există un drept recunoscut sau instituit în conformitate cu legislația internă și/sau comunitară sau unei autorități publice sau
(b) numele de domeniu a fost înregistrat pentru a împiedica titularul unui nume pentru care există un drept recunoscut sau instituit în conformitate cu legislația internă și/sau comunitară sau un organism public să reflecte numele într-un nume de domeniu corespunzător, cu condiția ca:
(i) un astfel de comportament să poată fi demonstrat sau
(ii) numele de domeniu să nu fi fost folosit în mod semnificativ timp de doi ani de la înregistrare sau
(iii) în împrejurările în care, în momentul inițierii procedurii SAL, titularul unui nume de domeniu pentru care există un drept recunoscut sau instituit în conformitate cu legislația internă și/sau comunitară sau titularul unui nume de domeniu al unui organism public și-a declarat intenția de a folosi numele domeniului într-un mod semnificativ, dar nu procedează astfel timp de șase luni de la data inițierii procedurii SAL;
(c) numele de domeniu a fost înregistrat cu scopul principal de a afecta activitățile profesionale ale unui concurent sau
(d) numele de domeniu a fost folosit în mod intenționat pentru a atrage utilizatorii de Internet, în scopuri comerciale, către situl web al titularului unui nume de domeniu sau către altă locație on-line, prin crearea unei asemănări sau confuzii cu un nume pentru care există un drept recunoscut sau instituit în conformitate cu legislația internă și/sau comunitară sau un nume de organism public, asemănarea fiind determinată de sursa, afilierea sau sprijinirea sitului web sau locația pe un site web a unui produs sau serviciu sau locația titularului unui nume de domeniu sau
(e) numele de domeniu înregistrat este un nume personal pentru care nu există nici o legătură demonstrabilă între titularul numelui de domeniu și numele de domeniu înregistrat”.
1.3. Înregistrarea cu rea-credință a unei marci similare
Este vorba de înregistrare unei mărci similare cu intenția de a o utiliza ca nume de domeniu pentru produse similare sau identice cu o marcă cunoscută deja înregistrată sau de înregistrarea unei mărci pentru produse și servicii care nu au nicio rațiune comercială dar care sunt identice cu produsele sau serviciile mărcii cunoscute deja înregistrate.
2. Litigii
2.1 Litigii Internaționale
În plan internațional situația este dificilă atunci când cibersquatterul înregistrează și o marcă identică cu numele de domeniu.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis în cauza C-371/18, SKY împotriva SKYKICK, paragraful 47 că poate constitui rea‑credință înregistrarea unei mărci fără intenția de a o utiliza
Astfel, consideră Curtea, deși nu există o cerință expresă a intenției de utilizare nici în regulamentele sau directivele aplicabile, iar decăderea din drepturile asupra unei mărci înregistrate pentru neutilizare nu este posibilă înainte de expirarea unei perioade de cinci ani, jurisprudența Curții și a Tribunalului sugerează că, cel puțin în anumite circumstanțe, poate constitui rea‑credință depunerea unei cereri de înregistrare a unei mărci fără intenția de a o utiliza în legătură cu produsele și serviciile specificate, în măsura în care se abuzează de sistemul mărcilor (aceasta este și poziția guvernului Regatului Unit și a Comisiei). În al doilea rând, potrivit jurisprudenței, faptul că un solicitant a depus o cerere de înregistrare a unei mărci pentru o gamă largă de produse sau servicii nu este suficient pentru a demonstra reaua‑credință dacă solicitantul are o rațiune comercială rezonabilă pentru a solicita o astfel de protecție în ceea ce privește utilizarea sau intenția de utilizare a mărcii de către acesta.
În cauza C-569/08, Internetportal und Marketing GMBH împotriva Richard Schlicht, paragraful 110-115 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că: atunci când un solicitant depune o cerere de înregistrare a unei mărci fără intenția de a o utiliza, rațiunea cererii de înregistrare dispare. În acest caz, funcția esențială a mărcii dispare, iar cererea seamănă mai mult cu o cerere anticoncurențială care împiedica terții să își dezvolte propriile activități comerciale. Oricum, este lipsit de relevanță dacă solicitantul intenționează sau nu să utilizeze marca dacă scopul înregistrării este acela de a împiedica un anumit terț sau toți să utilizeze marca. În aceste condiții, solicitantul încearcă în mod nelegitim să obțină un monopol astfel încât să împiedice potențialii concurenți să folosească un semn pe care nu are intenția de a‑l utiliza în mod real. Acest comportament constituie un abuz de sistemul mărcilor și nu reprezintă în mod clar obiectivul sistemului mărcilor.
De asemenea, Curtea a recunoscut că depunerea unei cereri de înregistrare a unei mărci fără intenția de a o utiliza în comerț, ci în scopul exclusiv de a o utiliza pentru a înregistra un nume de domeniu pe internet poate constitui rea‑credință, o încercare de a „eluda” legislația privind mărcile. Cu alte cuvinte, Curtea a concluzionat că solicitarea înregistrării mărcilor în scop de „cybersquatting” ar putea constitui rea‑credință în contextul reglementării respective. Tribunalul Uniunii Europene a confirmat strategia Curții arătând că o strategie de blocaj poate constitui rea‑credință la înregistrarea mărcii.
2.2 Litigii Naționale
Curtea de Apel București a reținut într-un litigiu între marcă și nume domeniu de internetcă prejudiciul cauzat titularului unei mărci prin înregistrarea unui nume de domeniu identic cu marca, constă în primul rând în imposibilitatea titularului de macă de a-şi înregistra propria marca drept nume de domeniu pe internet. Acest punct de vedere a fost susținut și prin Decizia ICCJ nr. 2279 din 13 martie 2007 – Secţia Civila si de Proprietate Intelectuală.
S-a considerat că simpla accesare a unui site care nu are legătura cu marca intră sub incidența art. 4 din Legea 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă. Potrivit dispoziţiilor art. 3 prin publicitate înşelătoare se înţelege „publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta şi care, din cauza caracterului înşelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent”. Prin achiziţionarea unui nume de domeniu prin care se folosește de renumele unei mărci, se creează confuzie în rândul utilizatorilor, urmărindu-se, în mod evident, redirecţionarea acestora către produse comercializate de societăţi concurente. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 158/2008 se prevede in mod expres ca „publicitatea înşelătoare este interzisa”.
Prin Decizia 2515 din 24.11.2020 ICCJ a arătat că numele de domeniu, reprezintă o categorie juridică distinctă de aceea de marcă care nu este generator al unui drept de proprietate industrială. În schimb, marca nu se reduce la elementul verbal al acesteia. Dacă semnul înregistrat ca marcă reprezintă combinația mai multor elemente verbale și figurative, asta nu înseamnă că fiecare parte componenta a mărcii, privită individual, se bucură de aceeași valoare juridică și de protecția legală care este recunoscută semnului înregistrat.
În consecință, încălcarea dreptului la marcă prin utilizarea unui nume de domeniu de internet trebuie analizată prin raportare la ansamblul elementelor combinate care formează marca înregistrată. Astfel, în ipoteza unei mărci figurative compuse dintr-un element verbal și unul grafic, analiza doar a elementului verbal care este identic cu numele de domeniu înregistrat, nu are aptitudinea de a demonstra pretinsa atingere a dreptului asupra mărcii, atâta vreme cât legea conferă protecție semnului înregistrat reprezentat de combinația între elementul verbal și cel grafic, iar nu fiecăruia dintre aceste elemente în particular.
3.Ce reții și cum îmi scrii
Dacă te confrunți cu un caz de cybersquatting poți să îmi scrii prin rețelele de socializare sau utilizând formularul de contact disponibil pe site. Reține că în România nu există o jurisprudență constantă în favoarea titularului de marcă și că analiza încălcării dreptului la marcă prin înregistrarea unui nume de domeniu pe internet este una complexă.
Av. Gabriel Dragomir
